vineri, 25 aprilie 2014

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tamaduirii sarbatoare 25 aprilie 2014 vineri Saptamana Luminata

Creştinii ortodocşi sărbătoresc, în Vinerea din Săptămâna Luminată, „Izvorul Tămăduirii”. Praznicul datează din secolul al V-lea, amintind de o minune săvârșită de Maica Domnului.

Potrivit tradiției, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Un bătrân orb îi cere acestuia apă, dar și ajutor pentru a ajunge în cetate. După ce caută apă în apropiere, Leon aude glasul Maicii Domnului, iar la îndrumarea acesteia găsește un izvor din care îi va da orbului să bea. Totodată, după ce spală fața orbului cu apă, acesta începe să vadă. În acest loc, Leon construiește, atunci când ajunge împărat, o biserică.

Mai târziu, împaratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire, el zidește aici o o nouă biserică, mai mare. Lăcașul de cult este distrus, însă, de turci în anul 1453.

Actuala biserică a Izvorului Tămăduirii din Istanbul datează din secolul al XIX-lea, iar izvorul cu apă tămăduitoare există și astăzi în paraclisul de la subsolul acesteia. De-a lungul timpului, foarte mulți credincioși care au venit aici și i-au cerut ajutorul Maicii Domnului, au primit vindecare.

Astăzi, în toate bisericile este oficiată slujba de sfinţire a apei. La Catedrala patriarhală, slujba va fi săvârșită după Sfânta Liturghie.

Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA