joi, 5 septembrie 2013

Programe de calculator care pot fi controlate prin gânduri, dezvoltate de specialiştii IT din Cluj

Imagine: Shutterstock
Specialiştii IT din Cluj vor dezvolta programe de calculator care pot fi controlate prin gânduri şi permit noi moduri de interacţiune, prima aplicaţie fiind un program experimental care va alege muzica în funcţie de starea de spirit a persoanei care o ascultă, informează Mediafax.

Directorul firmei româno-olandeze de IT, Yonder, Ramon Zanders, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în viitor, utilizatorii vor trebui doar să gândească o anumită comandă şi aceasta se va pune în aplicare.

"Compania clujeană Yonder dă startul dezvoltării de aplicaţii şi interfeţe controlate de utilizatori prin intermediul undelor cerebrale, în cadrul strategiei sale de inovare continuă. Dacă în prezent, tastatura şi mouse-ul fac deja loc interfeţelor controlate prin atingere sau gesturi de la distanţă, în viitor utilizatorii vor trebui doar să gândească o anumită comandă, odată cu dezvoltarea sistemelor de control prin «puterea minţii»", a spus Ramon Zanders.

Conform sursei citate, compania Yonder, care are sediul la Cluj, se va concentra pe device-uri precum "Emotiv", care permit crearea de interfeţe controlate prin unde cerebrale, sau "The Leap", care se bazează pe controlul prin gesturi, fără atingere. Primele aplicaţii vor fi cu caracter experimental, pentru a explora potenţialul acestor tehnologii, iar ulterior compania va identifica cele mai bune moduri de a integra aceste echipamente în produsele dedicate partenerilor săi din industria software.

Articol integral pe www.mediafax.ro.

6 comentarii:

  1. Foarte interesant, va fi o inovaţie revoluţionară în IT.
    Gândul omului e schimbător în fiecare milisecundă, stările emoţionale la fel, generate fiind de informaţiile primite, acum eu mă gândesc că acest program va fi super inteligent, încât, să aleagă melodia care să-l satisfacă pe ascultător. Sper că melodia nu se va schimba la fel ca şi gândul omului, altfel s-ar putea să nu ruleze nicio secundă.
    Tare mult mi-ar plăcea să văd acest experiment.
    O seară minunată îţi doresc, Cristi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Referitor la aceasta aplicatie, dezvoltatorii s-au gandit probabil la persoanele stabile emotional, la care starile nu alterneaza rapid.

      Ștergere
  2. Ce pot sa zic decat ca le doresc succes!
    Dar, Doamne, mai apuc eu vremea aia? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am văzut azi și ceasurile de la Samasung ... Viitorul sună bine, aș zice, din punct de vedere al tehnologiei. Dina altele ... pare sumbru.

    RăspundețiȘtergere