Mac-mac, poezie de Ion Pribeagu

MAC-MAC

În tramvaiul care duce
Din Lipscani în Ghica Tei
Plin cu lume anonimă
De bărbaţi şi de femei,
La o staţie din centru
Sau de prin împrejurimi,
S-a urcat o cuconiță
Cu superbe rotunjimi,
Trup felin, plin de ispite
Dar, rotund şi voinicel
Parcă-ar fi sculptat de dalta
Lui Rodin sau Praxitel.
După ea, se urc-un tânăr -

Tip de donjuan sadea -
Care nu ştiu din ce pricini
Se cam îndesă în ea.
Doamna foarte indignată
L-a privit cu mult temei
Însă tot mai mult măgarul
Se-ndesa în... viaţa ei
Că deodată cuconița
Nu s-a mai putut abţine
Şi i-a spus:

- Ascultă june,
Nu te simţi sau nu ţi-e bine?
Ce te-ndeși ca la pomană
Când nici nu ştiu cine eşti
Cu metode de-astea brute
Crezi c-ai să mă cucereşti?
Află că sunt doctoriţă
Chiar de nu m-arată fața
Şi-ţi fac una s-o ţii minte
Toată viaţa, toată viaţa!
Că de mai m-atingi o dată
Peste trup sau peste braţe
Ţi-o tai jos, în bucăţele
Imediat şi-o dau la raţe!

Iar femeile, vreo zece
Din tramvaiul cel sărac,
Începură toate odată:
Mac, mac, mac, mac!

poezie de Ion Pribeagu