vineri, 30 septembrie 2011

Ce riscăm dacă mâncăm des produse de fast-food

Hambugerii conţin o cantitate mare de sare care creşte riscul de hipertensiune
Hamburgerii conţin o cantitate mare de sare care creşte riscul de hipertensiune

Introduse zilnic în dietă, alimentele de tip fast-food cresc riscul de diabet zaharat, de hipertensiune arterială şi de obezitate. Potrivit statisticilor, 25 la sută dintre români sunt obezi, iar 50 la sută au probleme cu kilogramele în plus.

Produsele de tip fast-food sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional, iar consumate pe termen lung slăbesc organismul şi ne fac mai vulnerabili în faţa bolilor, atenţionează nutriţioniştii. Cele mai consumate alimente de tip fast-food sunt shaorma, hamburgerii, cartofii prăjiţi, kebabul, pizza şi aripioarele de pui picante. În plus, în cele mai multe situaţii, servirea unor astfel de mâncăruri este însoţită de o băutură răcoritoare carbogazoasă, de tip cola, care are un conţinut bogat în zahăr. “Astfel de alimente ar trebui complet evitate. Chiar şi prin consumul redus, de exemplu, odată sau de două ori pe lună, acestea produc dereglări în funcţionarea organismului. Iar în condiţiile în care devin o obişnuinţă, ne pot pune sănătatea în pericol”, explică medicul de familie Călin Ciubotaru. De asemenea, specialiştii atrag atenţia şi asupra faptului că românii sunt printre cei mai sedentari europeni, iar cei care practică totuşi un sport o fac mai mult din considerente estetice.

Obezitatea, primul semn de boală

Primele consecinţe ale consumului frecvent de alimente de tip fast-food sunt kilogramele care se acumulează în foarte scurt timp. Asta pentru că multe produse sunt bogate în grăsimi şi sărace în vitamine şi în minerale, din cauza temperaturilor foarte ridicate la care sunt supuse în timpul preparării. În plus, conţin aditivi alimentari, cunoscutele E-uri, care devin periculoase în timp. Aditivii perturbă digestia, iar cei mai mulţi au potenţial cancerigen. În ceea ce priveşte grăsimile, oamenii de ştiinţă britanici de la „Hampshire County Council‟ au observat că numai o porţie de mâncare de tip fast-food conţine o cantitatea de grăsime echivalentă cu cea recomandată într-o zi. În plus, grăsimile sunt din clasa celor „rele‟, recunoscute pentru faptul că determină creşterea nivelului de colesterol, care, în timp, se depune pe vasele de sânge şi provoacă probleme cardiovasculare.

Sarea provoacă hipertensiune

Un alt studiu realizat de oamenii de ştiinţă britanici a scos la iveală faptul că produsele de tip fast-food conţin o cantitate de sare de două ori mai mare decât cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În mod normal, un adult ar trebui să consume şase grame de sare pe zi, care reprezintă echivalentul a jumătate de linguriţă de sare, iar copiii doar trei grame de sare. Pe termen scurt, sarea în exces favorizează reţinerea apei în ţesuturi, însă, în timp, creşte riscul de apariţie a hipertensiunii arteriale, bolilor de inimă, cancerului de stomac şi osteoporozei. De asemenea, persoanele care suferă deja de boli de inimă trebuie să evite alimentele de tip fast-food, deoarece riscă un atac vascular cerebral.

Câte calorii se găsesc în cele mai populare produse de fast-food:
-Cartofi prăjiţi. O porţie medie are 540 de calorii şi 26 g de grăsime.
-Hamburgeri. 280 de calorii şi 10 g de grăsime.
-Pizza de mărime medie. 1.100 de calorii şi 50 grame de grăsime.
-Aripioare de pui. O porţie are 140 calorii şi 8 g grăsimi.
Sursa: ADEVARUL.RO

joi, 29 septembrie 2011

O mireasă a căzut în lac cu tot cu domnişoare şi cavaleri de onoare în timpul şedinţei foto

Din dorinţa de a avea un tablou de nuntă deosebit, un mire şi o mireasă şi-au luat domnişoarele şi cavalerii de onoare şi s-au aşezat pe pontonul unui lac. Au apucat să facă doar câteva poze, căci la scurt timp podeţul de scânduri a cedat şi toţi cei 13 au făcut o baie bună.
Pontonul unui lac din Statele Unite a reuşit să ţină greutatea a 13 persoane doar pentru poză, apoi a cedat.


Mireasa, cu rochia sa frumoasă, mirele, îmbrăcat la patru ace, domnişoarele de onoare, pe tocuri şi cu bucheţele şi cavalerii de onoare în costume elegante, toţi au ieşit fleaşcă din lacul care ar fi trebuit să fie un decor care să încânte ochiul celui care vede fotografiile.

Protagoniştii s-au distrat însă de minune şi s-au ales cu poze de excepţie. După ce au reuşit să iasă din lac, mirele a împărţit bere şi a început să le şteargă picioarele fetelor cu un prosop.

S-a supus şi atunci când mireasa sa i-a spus: "John, şterge-mi picioarele, idiotule!"
Sursa: CLICK

Având în vedere acest incident, înainte de şedinţa foto verificaţi cu atenţie structura de rezistenţă a pontonului!


Vania Alex Dana Teo Alice Vizual Theodora Luna patrata Max Peter Roxana Umograf Different

marți, 27 septembrie 2011

Google împlineşte 13 ani

Google
Toată lumea ştie despre Google, motorul de căutare ce a oferit o perspectivă uimitoare asupra Internetului şi accesului la informaţie. Google, cel mai accesat motor de căutare, împlineşte astăzi 13 ani.

Povestea Google a început cu Larry Page şi Sergey Brin, doi tineri abia trecuţi de 20 de ani. Ca orice poveste IT de succes, şi începuturile Google au avut loc tot într-un garaj.

În urmă cu 13 ani, Page şi Brin s-au mutat în garajul unei prietene din California. La câteva zile, au deschis la bancă un cont pe numele companiei lor, Google Inc şi au depus 100.000 de dolari, bani primiţi cu împrumut de la Andy Bechtolsheim, cofondatorul Sun Microsystems. Imediat au început să facă şi angajări, printre primii fiind colegi de facultate de la Standford.

În decembrie 1998, revista "PC Magazine" scria într-un articol că, "până şi sub formă de prototip, este un excelent motor de căutare". Până la finele anului 1998, Google avea indexate peste 60 de milioane de pagini.

De unde vine numele lui Google

Numele "Google" este, de fapt, greşeală de scriere. Totul a pornit de la cuvândul "googol" - care desemnează un anumit număr foarte mare, egal cu 10100, sau cifra 1 urmată de o sută de zerouri . Termenul "Google" se foloseşte de la începutul anilor '40.

Pentru că a devenit un cuvânt utilizat cu o frecvenţă atât de mare, Oxford English Dictionary i-a acordat, în 2006, un loc printre miile de cuvinte explicate şi a definit Google-ul: "să foloseşti motorul de căutare Google pentru a obţine informaţie de pe Internet". Termenul în sine reflectă obiectivul cu care a fost creat: să organizeze o cantitate infinită de informaţie de pe web.

Google, în septembrie 1998:

Ce servicii oferă Google

Compania, al cărei profit net a fost în 2010 de aproximativ 8,505 miliarde de dolari, s-a menţinut în top pentru că s-a adaptat mereu cerinţelor şi nevoilor uneia dintre cele mai exigente şi schimbătoare pieţe: online.

Cei 24.000 de angajaţi au creat servicii şi instrumente pentru toate gusturile. A exploatat publicul larg, dar a ştiut să răspundă şi segmentului de business. Tocmai de aceea, Google atinge performanţa de a obţine 99% din totalul de profit din publicitate.

A dezvoltat propriul sistem de e-mail, Gmail, a lansat un browser de web, Google Chrome, a oferit, în premieră, posibilitatea de a vedea imagini din satelit, cu Google Earth, s-a adaptat şi pieţei de telefonie mobilă, cu Android, sistemul de operare de tip open source pentru dispozitive mobile. Nu a omis socializarea în mediul virtual şi a creat un concept competitiv pentru Facebook, reţeaua de socializare Google+, lansată în acest an.
Sursa: EVZ.RO

Astăzi, Google împlineşte 13 ani. Urmăreşte mai jos istoria Google:

luni, 26 septembrie 2011

Un automobil produs acum 127 de ani a fost scos la licitaţie pentru peste două milioane de dolari

De Dion Bouton din 1884 (sursa - RM Auctions)
De Dion Bouton din 1884 (sursa - RM Auctions)

Un automobil Dion Bouton produs în 1884 a fost scos la licitaţie, fiind de aşteptat să se obţină o sumă între două si 2,5 milioane dolari, a anunţat casa de licitaţie RM Auctions. Compania spune că avem de-a face cu cel mai vechi automobil funcţional din lume, maşina cu aburi ce poate atinge 60 km/h.

Automobilul De Dion Bouton Et Trepardoux Dos-A-Dos a fost produs în 1884 de contele De Dion şi i s-a dat numele La Marquise în cinstea mamei contelui. Maşina prinde maxim 60 km/h, viteză uluitoare pentru acele vremuri, însă autonomia este foarte redusă, circa 30 km/h, tipică automobilelor cu aburi.

Istoria maşinii este fascinantă si simpatică: se spune că a participat la prima cursă auto din istorie, cursă la care a fost însă singurul concurent!

Creatorul vechiului automobil l-a vândut în 1906 unui ofiţer francez pe nume Henri Doriol a cărui familie a ţinut maşina până în 1987 când a fost cumpărată de Tim Moore un pasionat de maşinile foarte vechi. Acesta a restaurat bătrânul automobil şi l-a făcut din nou funcţional.

Acest automobil are mai multe în comun cu locomotivele decât cu maşinile moderne, însă e foarte posibil să se găsească vreun colecţionar foarte bogat care să considere că maşina merită preţul piperat. Pe 7 octombrie vom afla dacă şi-a găsit cumpărător.
Sursa: 0-100.hotnews.ro

duminică, 25 septembrie 2011

Life in Pictures - 6. Dance


Source: http://favim.com/image/1468433/


Source: http://favim.com/image/1467843/

Visit Costin for more pictures.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Aeroportul Heathrow din Londra implementează un sistem de transport intern fără șofer



Prin „Heathrow pod“, un sistem unic în lume la ora actuală, pasagerii sunt transportați la cerere dintr-o parte în alta a aeroportului, în vehicule controlate printr-un calculator. Estimările spun că prin mașinile electrice ale aeroportului londonez vor trece în jur de 500.000 de persoane în fiecare an, într-un traseu care nu durează mai mult de 5 minute și care nu folosește șine pentru a se ghida de-a lungul rutei.

Inițierea călătoriei se face la cerere între parcările aeroportului și terminalul principal. Călătorii apasă pe un ecran tactil pentru a chema unul dintre vehicule. Mașinilor electrice le ia în jur de 30 de secunde să ajungă în stație și apoi nu mai mult de 5 minute să lase cei 4 călători la destinație.



Sistemul este deosebit nu numai pentru că reprezintă prima punere în uz a unor mașini capabile să se conducă fără ajutor uman, dar în același timp elimină 50.000 de călătorii cu autobuzele mari pe parcursul unui an. Micile vehicule din aeroportul Heathrow nu folosesc șine, nu pot rămâne blocate în trafic și scutesc 10 min din cursa realizată cu un autoturism obișnuit. Ele ating o viteză de 40km/h și, fiind alimentate electric, folosesc în jur de 70% din energia necesară pentru a pune în funcțiune o mașină și cu 50% mai puțină decât un autobuz. Tehnologia a fost concepută de o companie britanică, ULTRA PRT care a început în 1995 cercetările în domeniu, alături de Universitatea din Bristol.



Fiecare vehicul dispune de un sistem intern de control al temperaturii, asigură transportul confortabil a patru pasageri alături de bagaje și permite alegerea destinației, ceea ce de fapt îl și separă de alte servicii similare. În timpul în care nu sunt folosite, mașinile electrice se reîncarcă singure în stații desemnate, astfel încât să nu rămână niciodată fără energie electrică. Modul de transport a fost deschis în luna aprilie pentru teste, dar inaugurarea efectivă s-a făcut spre sfârșitul lunii septembrie 2011.
Sursa: stylereport.ro

vineri, 23 septembrie 2011

Hotelul plantației de cafea – Finca Rosa Blanca



Există două categorii de oameni: persoane cărora le place cafeaua și cele pentru care viața e imposibilă fără ea. Pentru primii, Finca Rosa Clara este doar un hotel cochet ascuns în vegetația luxuriantă a unui parc natural din Costa Rica. A doua categorie va trepida de emoție la gândul întâlnirii cu 30 de acri de cafea și cu gustul boabelor proaspăt măcinate chiar de ei, în cadrul turului fermei.

Ar fi o exagerare să spunem că singura atracție turistică a hotelului Finca Rosa Blanca este cafeaua. Dar cu o plantație de 30 de acri poziționată chiar în apropiere, ferma este greu de ignorat. Creșterea cafelei se face complet organic, hotelul beneficiind de certificate internaționale de atestare că nu sunt folosite pesticide, substanțe nocive sau că plantația nu deranjează ecosistemul zonei. Atenția pentru natură se extinde și la nivelul hotelului, aflat pe lista celor mai „prietenoase“ cu mediul locații de lux din lume.



Dar dincolo de degustări, plimbări și cupaje din diferite tipuri de cafea realizate în cadrul fermei, Finca Rosa Clara oferă mult mai mult. Hanul este poziționat într-una din cele mai frumoase zone ale Costa Rica, aproape de capitala San Jose, în centrul parcului natural Braulio Carillo. Craterul vulcanului Barva se află la mai puțin de o oră de condus cu mașina, în timp ce rezervația Tirimbina și râul Sarapiqui aduc împreună numeroase specii de plante, animale și păsări exotice.




Hotelul este alcătuit din două apartamente mari (master) și 11 de dimensiune junior și două vile, toate dotate cu jacuzzi, mini-baruri și puse în valoare de balcoanele care oferă o priveliște excelentă asupra văii. Li se adaugă un bar și un restaurant care oferă un meniu diferit în fiecare zi, preparat din ingrediente 100% organice. Spaul beneficiază de toate avantajele unui centru de tratament și relaxare poziționat într-un oraș oferind masaje, programe de înfrumusețare, și de aromaterapie. Prețurile încep de la 250$ pe noapte pentru apartamentele junior și ajung la 400$ pentru închirierea fiecareia dintre cele două vile.


Sursa: stylereport.ro

Vania Dana Alex Schtiel Alice Teo Theodora Androxa Irina Luna patrata Lillee Rokssana C.L.M. Gerhald Umograf Sorin Iulisa

joi, 22 septembrie 2011

Trupa R.E.M. se destramă

Membrii trupei R.E.M. au decis să se despartă, după o carieră în muzica rock de 30 de ani, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al grupului american, transmite AFP.

"Pentru fanii şi prietenii noştri: în calitate de R.E.M. şi prieteni pe viaţă am hotărât să punem capăt colaborării. Ne despărţim cu un sentiment imens de recunoştinţă şi de uimire faţă de tot ceea ce am realizat. Le mulţumim tuturor celor care au fost vreodată atinşi de muzică", au transmis membrii R.E.M. în anunţul oficial.

Trupa R.E.M. a fost fondată în anul 1979, în Athens, statul Georgia (sud-estul SUA) de către vocalistul Michael Stipe, chitaristul Peter Buck, basistul Mike Mills şi, până în 1997, toboşarul Bill Perry. A lansat primul single, "Radio Free Europe", în 1981, înainte de semnarea a 15 albume, printre care se numără şi "Murmur", "Reckoning", "Document", "Out of Time" şi "Automatic For the People".
Sursa: hotnews.ro


duminică, 18 septembrie 2011

Life in Pictures - 5. Autumn landscapes

Autumn...





Source: favim.com

Visit Costin for more pictures.

vineri, 16 septembrie 2011

O fântână arteziană din Osaka poate genera animații din stropi de apă

O fântână arteziană, sau mai bine zis o instalație artistică hi-tech, din gara orașului japonez Osaka poate genera animații complexe folosind exclusiv picuri de apă. Instalația poate afișa ora curentă, poate desena note muzicale, forme geometrice sau chiar cuvinte.
Sursa: stylereport.ro

joi, 15 septembrie 2011

Râsul este sănătos!



Un bărbat la librărie către vânzătoare:
- Aş dori cartea cu titlul "Superioritatea bărbatului faţă de femeie"!
- Utopie şi SF-uri la etajul 1, vă rog!

Doi prieteni discută:
- Voi unde vă petreceţi vacanţa?
- Fiul meu în Elveţia, fiica mea în India, nevastă-mea la Paris.
- Şi tu?
- Eu cred că la pârnaie...

Pe stradă se plimbă o doamnă îmbrăcată din picioare până-n cap cu blană. O altă doamnă se apropie de ea:
- Vă daţi seama câte animale au trebuit să ucidă pentru această blană?
- Dar dv. ştiţi cu câte animale a trebuit să mă culc pentru această blană?

- Juriul te-a declarat vinovat de bigamie. Eşti condamnat la opt ani de închisoare. Şi te rog să fii mai grav, pe măsura momentului. Acum te-ai găsit să râzi?
- Mă iertaţi, domnule judecător, mi-a fost teamă că o să mă achitaţi!

- Unchiul tău din Africa mi-a trimis un ditamai papagalul.
- Un exemplar frumos, probabil?
- Frumos, într-adevăr, dar foarte aţos. A trebuit să-l fierb două ore.

Sursa foto: coolpets4u.blogspot.com

miercuri, 14 septembrie 2011

Miercurea fără cuvinte (Wordless Wednesday) - 22. Sunsets in Bucharest

Herăstrău, Bucureşti, România

apusuri sunsets frumoase Bucuresti Herastrau Romania poze Stefan Andronache fotografii imagini


Photographer: (C) Ştefan Andronache / Source: fotocommunity.com

Visit Carmen for more details.

marți, 13 septembrie 2011

Legile lui Murphy - 21

Nu cerceta aceste legi...

311. Când vrei să baţi în lemn, vei descoperi că lumea este compusă din plastic, sticlă şi aluminiu.

312. Când un corp este scufundat în apă, sună telefonul.

313. Când încerci să demonstrezi cuiva că o maşină nu funcţionează, ea va funcţiona perfect, exact atunci.

314. Întotdeauna există o cale mai uşoară. Când vei descoperi această cale, va fi mult prea târziu.

315. Indiferent de ce şi de cât merge de rău, aparenţele vor arăta că totul merge bine.

316. Adevărul unei afirmaţii nu are nimic de-a face cu credibilitatea ei.

317. Dacă aştepţi, ceea ce aştepţi va dispare. Dacă era ceva rău, va reveni.

318. Problemele complexe au răspunsuri uşor de descoperit şi de înţeles, dar ele vor fi greşite.

319. Tot ce merge rău merge rău dintr-o dată.

Congratulations funny picture

320. Pentru ca ceva să devină curat, altceva trebuie să devină murdar. Dar, poţi murdări totul, fără să cureţi nimic.

321. Întotdeauna găseşti ceea ce cauţi în ultimul loc în care cauţi. De aceea, primul loc în care trebuie să cauţi trebuie să fie ultimul loc în care te aştepţi să găseşti.

322. Cel mai bun mod de a-ţi reaminti ceea ce ai vrut să scrii, este să lipeşti plicul în care ai pus scrisoarea. În ce priveşte poşta electronică, îţi vei da seama că mai bine nu scriai ceea ce ai scris, abia după ce mesajul a fost expediat.

323. Tendinţa fumului de ţigară de a se îndepta spre o anumită pesoană este direct proporţională cu sensibilitatea acelei persoane la fum.


luni, 12 septembrie 2011

Cura de struguri (Johanna Brandt)

În 1926, Johanna Brandt a publicat în SUA o carte autobiografică intitulată "Cura de struguri". Interesant este faptul că doamna Brandt a cochetat cu subiectul regimurilor naturale, scriind mai întâi câteva pamflete despre acestea în revistele pentru femei din Africa de Sud (ţară în care s-a născut şi şi-a petrecut tinereţea această scriitoare). Cartea Johannei Brandt a adus în prim-plan calităţile vindecătoare şi hrănitoare ale strugurilor şi a avut un succes imediat în rândurile cititorilor din ţara natală şi din multe alte ţări în care a fost tradusă.
Cura de struguri Johanna Brandt
Ideea acestei cărţi a fost preluată de către Johanna Brandt din propria experienţă: s-a îmbolnăvit de cancer la stomac şi, ca orice om care se ştie condamnat la un sfârşit apropiat, îşi îndeplinea mici plăceri. Fiind o mare consumatoare de struguri a mâncat în exces aceste fructe. Surpriza acestui exces a fost îmbunătăţirea continuă a stării de sănătate şi învingerea cumplitei suferinţe. Şi, ca într-o poveste cu sfârşit fericit, de atunci mulţi oameni de pe acest Pământ au apelat la cura de struguri, fie ei sănătoşi sau bolnavi, pentru că efectele acestei cure sunt spectaculoase şi multilaterale, cu o condiţie: strugurii să fie bine copţi, iar boabele să fie consumate integral (cu pieliţe şi sâmburi!).

Efectele curei de struguri sunt spectaculoase: detoxifierea naturală a întregului organism cu rezultate benefice asupra rinichilor, colonului, stomacului. Pielea devine catifelată, iar părul capătă un luciu natural, dispar tulburările de somn sau concentrare şi lista ar putea continua sau ar putea să se termine cu o surpriză colosală: o cură de struguri, cu o durată de trei săptămâni, ne poate aduce o pierdere în greutate de aproximativ cinci kilograme! O atenţionare, totuşi: înaintea oricărei cure, trebuie să cereţi sfatul medicului pentru a avea siguranţa că starea dumneavoastră de sănătate permite începerea ei.

În România istorică, dar şi contemporană, seva viţei-de-vie se folosea pentru tratarea bolilor de piele şi de ochi. Frunzele viţei-de-vie se aplicau direct pe piele împotriva durerilor de articulaţii, a inflamaţiilor, a sângerărilor. Strugurii necopţi se foloseau pentru durerile de gât, iar stafidele se folosesc încă pentru tratarea tuberculozei, a constipaţiei şi a setei. Este simplă şi la îndemâna oricui această cură de... sănătate.

Sursa: CANCAN

duminică, 11 septembrie 2011

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Minifabula lupului corupt (Girel Barbu)

Minifabula lupului corupt
de GIREL BARBU

Ajuns mai mare peste turmă,
Se angajă să ţină post...
Ce-a ieşit până la urmă,
Să spun nu mai are rost.

Morala, o ghiciţi şi voi,
Când lupul e votat de oi.

Sursa foto: photobucket

vineri, 9 septembrie 2011

Împotriva hărţuirii şi a stereotipurilor

O fată de 15 ani ţine în braţe pe fiul ei de 1 an. Oamenii o numesc curvă, nimeni nu ştie că a fost violată la 13 ani.

Oamenii numesc un alt om gras. Nimeni nu ştie că are o boală gravă făcându-l să fie supraponderal.

Oamenii numesc un bătrân urât. Nimeni nu ştie că i-a fost afectată faţa în timp ce lupta pentru ţara noastră în război.

Oamenii numesc o femeie cheală, ei nu ştiu că are cancer.

Postează aceste rânduri dacă eşti împotriva hărţuirii şi a stereotipurilor.

(text preluat din postarea lui Valeriu pe Facebook)

Hărţuire prin telefon

O femeie din Olanda l-a terorizat pe fostul său cu telefoanele. Aceasta l-a sunat de 65.000 de ori în ultimul an.

Un bărbat de 62 de ani, din Haga, a depus o plângere la poliţie pentru că o femeie în vârstă de 42 de ani îl suna insistent. Acesta, care pretinde că bărbatul este fostul său iubit, l-a sunat de 65.000 de ori în ultimul an, scrie Yahoo News.

"Din iunie 2010, femeia l-a sunat pe bărbat, în vârstă de 62 de ani, de peste 65.000 de ori", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului din Haga, Nicolette Stoel.

Suspecta a fost arestată luni iar de la domiciliul său au fost extrase mai multe telefoane mobile şi computere din casa sa din Rotterdam.

Bărbatul, căsătorit, a negat faptul că ar fi avut o relaţie cu femeia.
Sursa: CLICK

Pasarea Colibri - Canadiana

joi, 8 septembrie 2011

Hora bacalaureatului

HORA BACALAUREATULUI (parodie)

Hai să dăm mână cu mână
Noi ce-am picat la română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Noi "respinşii" României!

Iarba rea din holde piară,
Piară toţi profii din ţară,
Între noi să nu mai fie
Camere video–omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să copii cu mine
La bacalaureat unire
Ca să luăm toţi... frăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La copiat, îi durere
Unde-s doi, puterea creşte...
Şi nota mult se măreşte...!

Amândoi suntem de-o mamă,
Ştim să copiem, bag seamă,
Şi toţi am fi promovaţi
Dacă nu eram filmaţi..!

Şi la un club cu grăbire
Beam wisky dintr-o sorbire
Şi treceam drumul cel mare
La facultă peste-hotare!

Şi să vadă domn ministru
C–am fost un elev ilustru,
Hai să-ntindem hora mare
Şi eroi să ne declare!!!

parodie de Sergiu Boian după Vasile Alecsandri

Alex Vania Teo Gerhald Dana Sorin Luna patrata Alice Gabi Rokssana Alm Schtiel Iulisa

miercuri, 7 septembrie 2011

Miercurea fără cuvinte (Wordless Wednesday) - 21. Nori şi ploaie

"Cel mai bun lucru pe care-l poţi face atunci când plouă este să accepţi ploaia."
Henry Wadsworth Longfellow




Sankt Petersburg





Sursa imagini: favim.com

Continuarea la Carmen.

marți, 6 septembrie 2011

Legile lui Murphy - 20

Nu cerceta aceste legi...

295. Un copil nu va vărsa nimic pe ceva murdar.

296. O jucărie care nu se poate sparge este folosită pentru spargerea altor jucării.

297. Probabilitatea ca o pisică să-ţi mănânce cina nu are nimic de-a face cu preţul mâncării ce i se pune în faţă.

298. Dacă ai cumpărat banane, înainte să fie bine coapte, nu va mai rămâne niciuna în momentul în care ar fi trebuit să fie coapte; dacă le cumperi coapte se vor strica până ajung să fie mâncate.

299. Durata unui minut depinde de care parte a uşii de la baie te afli.

300. Speranţa de viaţă a unei plante din casă este invers proporţională cu costul ei şi direct proporţională cu urâţenia ei.

301. Dacă la TV sunt două spectacole care merită văzute, vor fi programate în acelaşi timp, pe canale diferite.

302. Când formezi un număr de telefon greşit, niciodată nu sună ocupat.


303. Nicio pisică nu va răsturna o vază decât dacă are apă în ea.

304. Lucrurile merg din rău în mai rău, sub presiunea preocupării de a le face să meargă mai bine.

305. Când lucrurile merg rău undeva, se va ajunge curând să meargă rău peste tot.

306. Orice ai vrea şi ar trebui să faci, ai altceva de făcut mai întâi.

307. Dacă ceva rău pare exclus să se întâmple, s-ar putea totuşi întâmpla şi asta foarte curând.

308. Lizibilitatea unei copii este invers proporţională cu importanţa ei.

309. Persoanele care te contrazic sunt mereu subiective şi folosesc raţionamente false.

310. O cercetare suficientă este cea care vine să-ţi confirme concluziile.

luni, 5 septembrie 2011

Ciocolata, bună pentru moral şi pentru inimă


tk3s 1059289711
Toată lumea ştie că ciocolata face oamenii mai fericiţi, însă proprietăţile sale antioxidante şi antiinflamatorii o fac un produs care ajută şi inima şi moralul, informează Le Monde.

Cardiologii europeni care s-au reunit săptămâna trecută la Villepinte, la congresul Societăţii Europene de Cardiologie, au ajuns la o concluzie care îi va bucura pe consumatorii de cacao: consumul regulat de ciocolată reduce cu o treime riscul de maladii cardiovasculare.

Doctorul Oscar Franco şi echipa sa de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie au realizat şapte studii pe 100.000 de participanţi, împărţiţi în funcţie de gradul de consum de ciocolată. În cinci studii "cele mai înalte niveluri de consum de ciocolată au fost asociate cu o reducere de 37 la sută a numărului de maladii cardiace şi cu o reducere de 29 la sută a riscului de accident vascular cerebral (AVC), în raport cu marjele calculate pentru persoanele cu un consum normal de ciocolată".

Cu toate acestea, medicii recomandă consumul moderat de ciocolată, deoarece excesul ar duce la creşterea în greutate şi la creşterea riscului de diabet. Pentru a evita aceste efecte secundare, cercetătorii recomandă crearea unor sortimente de ciocolată cu mai puţine grăsimi şi mai puţin zahăr. Totuşi, nimeni nu ştie care este cantitatea ideală pe care ar trebui să o consume o persoană pentru a evita riscul de boală cardiacă sau AVC.

Un stil de viaţă şi un regim alimentar echilibrat rămân cele mai bune mijloace de prevenire a bolilor cardiace care, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vor fi responsabile pentru decesul a 23,6 milioane de persoane, în 2030, cu şase milioane mai mult decât în prezent. Potrivit experţilor, simţul umorului, evitarea stresului şi practicarea unor sporturi precum pedalatul sau alergatul sunt de asemenea factori importanţi care duc la micşorarea riscului de boală cardiacă.
Sursa: CANCAN.RO



Alex Vania Alice Different Calator Solidaster Lillee Andreea Luna patrata Alm Teo Irina Caius Vizualw Dana Dara Elena Florin Sorin Iulisa Androxa Rokssana Gerhald Lumi C.L.M. Theodora Umograf Scaietina Bianca Zolty

duminică, 4 septembrie 2011

Life in Pictures - 3. Roads

Roads...







Courtesy of favim.com

Continuarea la Costin.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Râsul este sănătos!

Un tip bate la poarta unei case. Un câine se ridică în două picioare şi-i spune:
- Stăpânul nu e acasă!
Tipul leşină de spaimă. Cînd îşi revine, îl întreabă pe câine:
- Pai, dacă eşti câine, de ce nu latri?
- N-am vrut să te sperii!

- Câinele dv. mi-a muşcat soacra!
- Şi ce pretenţii aveţi?
- Ştiţi, dacă se poate, aş dori să-l cumpăr!

Pe terasa unei cafenele, se petrece de câtăva vreme o scenă ciudată: un om şi un câine stau faţă în faţă, având între ei o tablă de şah. Mirat, un tip întreabă:
- Cum, câinele dv. ştie cu adevărat să joace şah?
- Ştie pe dracu'! E a patra partidă pe care o pierde azi!

bancuri amuzante haioase tari banc glume foarte bune postare bloguri personale faine interesante romanesti blogger blogspot

O pisică hipioată trecea strada. O bătrânică o vede şi strigă dupa ea:
- Pis, pis, pis ...
La care pisica răspunde, ridicând două degete:
- Peace, maică, peace!

Într-o zi se plimbă iepuraşul prin pădure şi se întâlneşte cu vulpea.
- Bună, ce mai faci, iepuraşule?
- O, bine, vulpeo, mă simt excelent, sunt într-o formă grozavă, dacă mă întâlnesc cu ursul, îi dau câteva labe de-l nenorocesc, praf îl fac.
- Extraordinar.
Mai merge el ceva, se întâlneşte cu lupul.
- Cum o mai duci, iepuraşule?
- Nemaipomenit, mă simt excelent, sunt într-o formă grozavă, dacă mă întâlnesc cu ursul, îi dau câteva labe de-l nenorocesc, praf îl fac.
- Uluitor.
Mai merge cât mai merge, iată că vine chiar ursul.
- Hai salut, iepuraşule, am auzit că-ţi merge nemaipomenit, ce mai faci?
- Ce să fac, nene ursule, ia, mă plimb şi eu prin pădure şi vorbesc prostii...

Animated Gif: veryfunnypics.com

vineri, 2 septembrie 2011

Urare - I. L. Caragiale

Din albumul unei pianiste. Urare din partea vechiului său profesor, maestrul Tremolo:
" Să-ţi fie viaţa o simfonie cerească. Când te vei mărita să ai parte de un bun şi vrednic dirijor care să ştie să bată bine măsura. Zi cu zi, da capo al fine, viaţa să vă fie un acord perfect. Să vă ferească Dumnezeu, marele armonist, de orice disonanţă. Totuşi să fii totdeauna forte. Chiar dacă te-ai sfădi uneori cu dirijorul tău, ca intermezzo, fă-o pianissimo, însă risolutto; caută numai să ai un motiv chiaro e brilliante; evită cu toate astea prea multele variaţiuni şi fiorituri care nu mai intră în gustul modern. Dacă vezi că nu merge, poţi s-o iei cu o octavă mai sus. Să trăiţi largo, să petreceţi allegretto scherzando con brio. Orice veţi dori presto să se împlinească... Şi când vei fi stăpână de casă, pentru ca menagiul să mearg cu tact şi con motto, nu uita să iei bine seama la chei."


I.L. CARAGIALE, Opere.


Alex Vania Alice Flavius Teo Sorin Mircea Luna patrata Lillee Dana Vizualw Rokssana Irina haicasepoate

joi, 1 septembrie 2011

September



"September" / Sursa foto: Photoforum.ru / Fotograf: Yuri All